Extracția dentară

Extracția dentară este una dintre cele mai frecvent întâlnite proceduri din cabinetul unui medic stomatolog. În timp ce multor adolescenți și adulți le sunt îndepărtați molarii de minte, există și alte motive pentru care extracția dentară poate fi necesară la vârsta adultă.

Așa cum îi spune și numele, extracția dentară constă în îndepărtarea de pe arcadă a unui dinte sau a unui molar de minte, într-una dintre următoarele situații:

  • dintele este distrus de o carie profundă
  • în caz de parodontoză, când dinții au o mobilitate crescută
  • dintele este fracturat sau spart
  • dintele prezintă o infecție la rădăcină
  • dintele de lapte împiedică apariția unui dinte definitiv
  • molarul de minte este crescut strâmb, conducând, astfel, la înghesuirea celorlalți dinți de pe arcadă și la apariția cariilor interdentare.

Tipuri de extracție dentară

Extracția dentară este efectuată de un dentist sau de un medic stomatolog chirurg și este o procedură relativ rapidă ce se realizează cu anestezie locală sau, uneori, generală. Îndepărtarea dinților vizibili este o simplă extracție. Însă dinții care sunt rupti sau cei care nu au erupt în totalitate necesită o procedură mai complexă.

Astfel, extracția dentară poate fi:

  • simplă, atunci când dintele nu prezintă complicații.
  • chirurgicală, în cazul în care dintele este rupt de la nivelul gingiei și medicul stomatolog trebuie să facă o incizie de jur împrejurul dintelui pentru a-l putea extrage.

Cum te pregătești pentru extracția dentară?

Înainte de a trece la extracția dentară propriu-zisă, medicul stomatolog îi va solicita pacientului o radiografie dentară, care să îi permită să stabilească cel mai bun plan de extracție, precum și să observe dacă există vreun chist, vreo infecție sau o altă boală care ar putea îngreuna procesul de extracție. Pacientul trebuie să comunice medicului dentist despre orice alt tratament pe care îl urmează, precum și dacă ia vitamine, suplimente și medicamente fără prescripție medicală.

De asemenea, pacientul trebuie să informeze medicul stomatolog dacă se confruntă cu una sau mai multe dintre următoarele afecțiuni:

  • diabet
  • boală de ficat
  • boala tiroidiană
  • boala renală
  • hipertensiune
  • valve cardiace deteriorate
  • boala suprarenală
  • un sistem imunitar slăbit

Cum se efectuează extracția dentară?

După ce pașii de mai sus sunt urmați, dacă totul decurge fără probleme, se va trece la procesul de extracție, care va fi unul simplu sau chirurgical, în funcție de cât de afectat și de vizibil este dintele.

Extracție simplă

Pacientul va primi un anestezic local, care amorțește zona din jurul dintelui, astfel încât va simți doar presiune, nu durere, în timpul procedurii. Medicul dentist folosește apoi un instrument medical pentru a slăbi dintele și forcepsul pentru a-l îndepărta.

Extracție chirurgicală

Pentru extracția chiurgicală, pacientul va primi tot anestezie locală, însă nu este exclusă nici anestezia generală, dacă procedura se va dovedi a fi una laborioasă.

Medicul dentist chirurg va tăia gingia cu o mică incizie. Este posibil să fie nevoie să îndepărteze osul din jurul dintelui sau să taie dintele înainte de a putea fi extras. Ulterior, poate fi nevoie și de o sutură la nivelul gingiei.

Recomandări post-extracția dentară

Post-intervenție, după ce efectul anesteziei va trece, pacientul poate simți durere, însă aceasta va ceda după administrarea unor analgezice și antiinflamatoare. În mod normal, procesul de vindecare după extracție poate dura până la câteva zile.

Următorii pași vă ajută să vă asigurați că recuperarea decurge fără probleme.

  • Aplicați o pungă de gheață pe obraz imediat după procedură pentru a reduce umflarea. Folosiți pachetul de gheață timp de 10 minute de fiecare dată.
  • Luați toate medicamentele prescrise de medicul stomatolog.
  • Odihniți-vă și relaxați-vă în primele 24 de ore post-intervenție.
  • Nu fumați.
  • Periați-vă și folosiți ata dentară ca de obicei, dar evitați locul de extracție.
  • Consumați doar alimente moi în primele 48-72 de ore. Pe măsură ce locul extracției se vindecă, puteți reintroduce, treptat, și alimente solide.