Implantul dentar

Implantul dentar este o procedură medicală bine stabilită, folosită de peste 50 de ani și perfecționată de-a lungul timpului.

Este cea mai folosită și cea mai potrivită soluție pentru înlocuirea dinților lipsă, întrucât un implant dentar se simte și arată exact ca un dinte natural, este stabil, longeviv și îți va reda, cu siguranță, încrederea în tine!

Mai exact, implantul dentar constă într-o piesă de titan care are formă de șurub și care este menită să creeze o rădăcină artificială în osul unde se află dintele sau dinții lipsă, după caz. O altă componentă importantă a implantului dentar este coroana dentară în sine. Coroana dentară este partea vizibilă a implantului dentar și arată exact ca un dinte natural, fiind implantată după finalizarea etapei în care se asamblează șurubul în os.

Cum se realizează implantul dentar?

Procedura, în sine, este următoarea:

  • mai întâi, medicul stomatolog va evalua pacientul pentru a-i da acestuia undă verde în scopul realizării implantului dentar. De asemenea, pacientul va fi nevoit să facă un set de analize, printre care și un CT preoperator și dozare nivel de vitamina D.
  • ulterior, se stabilește dacă zona unde lipsește dintele are destul os pentru a susține implantul dentar. Lipsa unui dinte de pe arcadă determină absorbția osului în timp.
  • În cazul în care există suficient os ca implantul dentar să fie realizat cu succes, se va continua procedura. În caz contrar, se va apela la grefa osoasă. Grefa osoasă presupune transplantul de os în zona cu pricina, pentru ca implantul dentar să fie dus la bun sfârșit cu o rată mare de succes.
  • Continuând cu procedura, se va tăia și se va îndepărta gingia unde urmează să fie făcut implantul. Cu ajutorul unei freze, se va crea un canal în os și se va fixa implantul în acesta.
  • În final, gingia va fi cusută la loc și pacientul va trebui să aștepte între 6 săptămâni și 6 luni pentru ca organismul să accepte implantul și să se poată monta coroana dentară.

Beneficiile implantului dentar

  • Un prim beneficiu al implantului dentar este faptul că îi conferă stabilitate coroanei dentare care urmează să fie implantată de către medicul stomatolog. Stabilitatea este un factor crucial în ceea ce privește implantul dentar, deoarece coroana implantată trebuie să rămână stabilă și fixă pe arcadă, tocmai pentru ca pacientul să nu simtă diferența dintre un dinte natural și un dinte implantat și să nu se confrunte cu probleme de nici o natură.
  • Al doilea beneficiu al implantului dentar are legătură cu funcționalitatea sa. Un implant dentar realizat corect se va simți exact ca un dinte natural, astfel încât pacientul să poată să mestece fără dureri sau alte complicații.
  • Aspectul natural și sănătos este al treilea beneficiu al implantului dentar. Coroanele dentare pot fi confecționate din mai multe materiale care conferă rezistență, stabilitate, longevitate și un aspect extraordinar de natural și de frumos, care să îi ofere pacientului un zâmbet impecabil și să-i sporească încrederea în sine.
  • Totodată, un implant dentar salvează dinții vecini care nu vor fi nevoiți să fie prelucrați în sensul montării unei punți dentare. Puntea dentară este o lucrare prin care se montează o coroană dentară în locul în care lipsește un dinte, cu prețul șlefuirii celor doi dinți vecini ai dintelui lipsă, pentru a-i conferi punții o ancoră de care să se sprijine. Implantul dentar nu afectează deloc dinții vecini, întrucât toată procedura are loc doar în spațiul unde este dintele lipsă.

Când și de ce este recomandat implantul dentar?

Atunci când minim un dinte a căzut din cauza unei boli, a unui accident sau nu mai poate fi tratat prin alte modalități, pacientul poate experimenta complicații în materie de pierdere osoasă rapidă, dificultăți în vorbire sau chiar modificări ale tiparelor de mestecat care pot crea disconfort. Înlocuirea unui dinte pierdut cu un implant dentar poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții și sănătatea pacientului.

De asemenea, dantura are un impact psihologic puternic. Mulți pacienți care au pierdut minim un dinte s-au retras din punct de vedere social până când au remediat „problema”, nu au mai vorbit sau mâncat în public. Implantul dentar redă încrederea de sine, aspectul estetic și mai ales interacțiunile sociale de calitate ale pacientului.

Atenție! Este foarte important ca această decizie să fie luată înainte ca alte complicații să apară, precum pierderea masei osoase, deplasarea dinților din zonă și alte efecte negative care îți pot afecta sănătatea, estetica facială și modul de viață.

Diferența dintre un implant dentar și alte metode de tratament

Sigur, implantul dentar nu este singura opțiune în cazul pierderii de dinți, însă este cel mai eficient și de lungă durată (pe viață). Alternativele acestui tratament sunt temporare și pot aduce cu sine diferite complicații asupra sănătății dentare pe termen îndelungat.

  • Proteza dentară – este cea mai cunoscută alternativă a implantului dentar, dar nu este de lungă durată. Acest tip de tratament nu asigură sănătatea dinților vecini în viitor, poate duce la reducerea densității osoase și necesită ajustări recurente.
  • Puntea dentară – utilizează dinții vecini (care trebuie șlefuiți) drept puncte de sprijin, este mai de lungă durată decât proteza, dar nu pe viață, nu asigură menținerea densității osoase, necesită ajustări recurente și poate duce la pierderea mai rapidă a dinților vecini.
  • Lăsatul unui gol în dantură – nu tocmai o metodă de tratament, dar o alternativă pe care mulți pacienți o iau în considerare (mai ales dacă dintele pierdut nu este vizibil). În afară de problemele cosmetice evidente care pot apărea, eșecul înlocuirii dinților pierduți va crește forțele pe care dinții rămași trebuie să le suporte atunci când mestecă. Acest lucru va duce la pierderea potențială a dinților suplimentari, deoarece forțele de mestecat asupra dinților rămași cresc din ce în ce mai mult, ducând în cele din urmă la slăbirea sau fractura acestora.

Dacă un pacient consideră folosirea temporară a uneia dintre alternativele de mai sus, este foarte important de știut că acestea pot conduce la un implant dentar ulterior mai complex și mai complicat, din cauza reducerii densității osoase fiind nevoie de o adiție osoasă înainte de implant.  

Recomandări pentru pacienți - înainte de implantul dentar

În primul rând, înainte de a lua decizia unui implant dentar, este recomandat ca pacientul să poarte o discuție cu medicul său stomatolog despre beneficii și riscuri și despre nevoia acestui tratament în cazul său și alternativele (dacă există).

Lucruri de luat în considerare înainte de procedură:

  • Sănătatea generală este un factor important pentru a determina dacă pacientul este un bun candidat pentru implanturi dentare, cât timp va dura vindecarea și cât timp poate rămâne implantul pe loc.
  • Dacă se doresc mai multe detalii, este recomandat ca pacientul să întrebe despre marca și modelul de sistem de implant dentar care va fi utilizat în cazul său.
  • Fumatul poate afecta procesul de vindecare și poate scădea succesul pe termen lung al implantului.
  • Procesul de vindecare pentru corpul implantului poate dura câteva luni sau mai mult, timp în care se află un bont temporar în locul dintelui.

Recomandări pentru pacienți - după implantul dentar

De regulă, pentru implanturi de 1 sau 2 dinți, disconfortul post-tratament este minor. Pentru implanturile mai complexe, va exista un disconfort local mai mare, iar medicul stomatolog va prescrie un tratament pentru a reduce la minimum aceste efecte adverse. 

  • Este stringent ca instrucțiunile de igienă orală oferite de medicul stomatolog să fie urmate cu strictețe. Curățarea regulată a implantului și a dinților din jur este foarte importantă pentru succesul pe termen lung al implantului, dar atenție la modul în care se face curățarea și cu ce fel de periuță de dinți.
  • Vizitele regulate la medicul stomatolog asigură succesul implantului.
  • Dacă implantul se simte slăbit sau dureros, se anunță imediat medicul stomatolog.
  • Se evită obiceiuri dăunătoare sănătății implantului (și a danturii în general), cum ar fi mestecarea alimentelor dure, precum gheața și bomboanele tari, care pot rupe coroanele sau dinții naturali; se evită tutunul care pătează dinții și produsele cu cofeină; se încearcă eliminarea obiceiului de scrâșnire a dinților.

Contraindicații pentru implantul dentar

Deși puține la număr, există anumite contraindicații pentru acest tratament, precum diabetul necontrolat, anumite tipuri de cancer, boli osoase sau afecțiuni cardiace decompensate.

În termeni de vârstă, nu există o vârstă maximă pentru acest tratament, deoarece există posibilități de ancorare fermă a implantului chiar și în oase cu densitate scăzută, dar există o vârstă minimă. Se evită efectuarea procedurii la adolescenți, întrucât creșterea osoasă nu este încheiată.

Nu se efectuează procedura în cavități bucale care prezintă inflamații sau infecții, precum carii active, plăci bacteriene, tartru și, în nici un caz, atunci când sunt prezente boli parodontale.

O igienă orală deficitară și fumatul excesiv (mai mult de 10 țigări pe zi) pot fi cauze ale unui eșec al procedurii, fiind astfel contraindicații majore pentru efectuarea tratamentului.

Efectuarea implantului dentar în cazuri de densitate osoasă scăzută

O densitate osoasă scăzută provine din cauza amânării implantului dentar și poate fi diagnosticată printr-o tomografie dentară. Această condiție a osului maxilarului aduce cu sine complicații ale procedurii implantului, dar și durate și costuri mai mari.

Adiția osoasă este o intervenție chirurgicală efectuată doar de medici stomatologi cu experiență, cu materiale adiționale scumpe și tehnologie avansată. Este foarte important pentru succesul implantului dentar ca osul maxilarului să poate oferi stabilitate noului dinte.