Tratamentul endodontic la microscop

Tratamentul endodontic la microscop sau, cum i se mai spune în popor, “tratamentul de canal”, respectiv „scoaterea nervului” este o procedură destul de frecvent întâlnită în orice cabinet stomatologic, în special cele endodontice, și are ca rol tratarea camerei pulpare, a sistemului de canale și a nervilor pentru a elimina orice posibilă infecție.

Tratamentul endodontic care utilizează și microscopul are cea mai mare rată de succes, de peste 90%, deoarece acesta elimină diferite riscuri atât în etapa non-chirurgicală, cât și în cea chirurgicală. În schimb, tratamentul endodontic clasic are ca rată de reușită doar 50-60%.

Microscopul dentar funcționează printr-un sistem de lupe, care au ca scop mărirea imaginii, astfel încât să scoată la lumină manopera de tratament la canal, deci practic să îi ușureze medicului endodont munca, iar tratamentul să fie efectuat mai corect și mai rapid, datorită viziunii mult mai bune asupra problemei și asupra tratamentului.

Pașii unui tratament endodontic la microscop

În primul și primul rând, este foarte importantă diagnosticarea corectă a afecțiunii. Aceasta se realizează în urma unui examen clinic și prin examene radiologice obligatorii (radiografie periapicală 2D sau, în cazuri mai deosebite, CBCT, computer tomograf), astfel încât medicul endodont să aibă cât mai multe detalii anatomice în 3 dimensiuni pentru recuperarea canalului și să observe curburile canalelor mai bine.

Ulterior, în momentul realizării tratamentului endodontic la microscop, se izolează dintele care are nevoie de tratament cu o digă dentară, care este obligatorie, deoarece oferă confort atât pacientului, cât și medicului. Diga dentară blochează accesul salivei în canal, aceasta fiind încărcată cu bacterii și, de asemenea, nu permite pătrunderea în cavitatea bucală a substanțelor chimice, care au un gust neplăcut, însă sunt necesare curățării canalului radicular.

Ca ultimi pași, se îndepărtează țesutul moale din interiorul dintelui și se trece la instrumentarea canalelor radiculare, moment în care se folosește motorul endodontic. Motorul endodontic lărgește și oferă o formă conică sistemului de canale radiculare, astfel acestea fiind ușor de dezinfectat chimic.

Nu în ultimul rând, un pas foarte important, la rândul lui, este obturația de canal. Obturația de canal se referă la etanșeizarea perfectă a sistemului endodontic, adică a interiorului dintelui, astfel blocând accesul bacteriilor înspre a dezvolta alte infecții în viitor și a fi nevoie de alte tratamente.