Laserul este un instrument din ce în ce mai folosit în lumea medicală și, bineînțeles, în cabinetele de stomatologie. Medicii stomatologi preferă utilizarea laserului în cadrul tratamentelor, pentru a reduce durerea și sângerările cauzate pacienților prin metodele tradiționale de tratament, dar și pentru faptul că, prin folosirea laserului, contactul cu suprafața de intervenție este minimă, eliminând astfel și vibrațiile.

Cantitatea de anestezic folosită este foarte mică, iar în cazul intervențiilor chirurgicale punctele de sutură se reduc semnificativ.

Freza dentară, spre exemplu, produce vibrații ce pot cauza microfisuri care, la rândul lor, cauzează carii secundare. În acest caz, laserul elimină caria fără a produce microfisuri și fără a afecta restul țesutului. În plus, laserul are și un rol antimicrobian și bactericid, caracteristică ce sterilizează suprafața asupra căreia s-a intervenit. De asemenea, laserul creează o îmbinare mai puternică între dinte și plombă, ceea ce asigură rezistență mai mare pe termen lung.

Ce afecțiuni se pot trata cu ajutorul laserului?

Clinica Dent Perfect dispune de un laser de ultimă generație, și anume Laser Biolase – WaterLase, potrivit oricărui țesut, ce poate trata o multitudine de afecțiuni într-un mod mai eficient, minim invaziv, extrem de precis și fără durere. Acest laser combină apa, aerul și energia luminii într-un mod sigur pentru țesutul din interiorul cavității bucale.

Specialiștii Dent Perfect recomandă folosirea laserului în următoarele cazuri:

  • Albirea dinților
  • Afecțiuni parodontale
  • Carii dentare (de la identificare până la curățare și plombare)
  • Tratarea articulației temporo-mandibulare (reduce inflamația și durerea)
  • Depigmentarea gingiei
  • Implanturi dentare
  • Frenectomie
  • Reabilitarea implanturilor
  • Prelungirea coroanei dentare
  • Îndepărtarea furnirului

Avantajele tratamentului cu laser

Sigur și precis

Laserul Biolase – Waterlase este autorizat pentru numeroase aplicații dentare care pot fi efectuate atât pe copii, cât și pe adulți. Unul dintre cele mai mari puncte forte ale laserului este cât de precis este!

Burghiile dentare convenționale se bazează pe îndepărtarea unor cantități mari de dinte pentru a duce tratamentul la bun sfârșit, iar șlefuirea și rotirea constantă a frezei de găurit poate provoca căldură, durere și fisuri microscopice, care ar putea duce la viitoare infecții sub obturație. În schimb, laserul îndepărtează cantități foarte precise de dinte, fără a deteriora sau crăpa restul dintelui. Și, datorită nivelului de precizie ridicat de care dispune, anestezia este folosită rareori.

Salvează timp și elimină durerea

Cu ajutorul tratamentului cu laser, nu mai trebuie să vii la cabinetul stomatologic de n ori după un tratament, deoarece laserul este îndeajuns de delicat pentru ca medicul stomatolog să poată trata majoritatea nevoilor tale dentare dintr-o singură ședință. În plus, în anumite cazuri, tratamentul cu laser te poate scuti de vizite la alți medici specialiști.

În cazul în care frica de ace sau de durerea cauzată de tratamentele stomatologice îți cauzează anxietate, ne bucurăm să te anunțăm că durerea dispare și nevoia de anestezia este minimă atunci când optezi pentru un tratament cu laser.

Recuperare ușoară și rapidă

Sângerările sunt reduse, suturile nu mai sunt necesare sau este nevoie de un minim, procedura este mai sterilă datorită proprietăților bactericide și antimicrobiene ale laserului ce previne infecția. Toate acestea contribuie la o recuperare mai ușoară, mai rapidă și cu mai puține dureri decât după un tratament clasic.

Cum funcționează stomatologia cu laser?

Un laser produce un fascicul de lumină focalizat. Când acest fascicul de lumină intră în contact cu țesutul gingival, poate remodela sau îndepărta țesutul în funcție de procedura pe care o efectuezi. În loc să taie țesutul, un laser separă țesutul în timp ce sigilează rana, făcând procedura nesângeroasă și fără durere.

Laserele fac, de asemenea, stomatologia foarte simplă. Atunci când țesutul din gură este deteriorat sau bolnav, medicul stomatolog poate muta laserul în zona care trebuie îndepărtată, completând procedura în doar câteva minute. Dacă ai tartru sau placă lipită pe dinți, un laser le poate îndepărta rapid prin mișcarea peste dinți. De asemenea, laserele pot detecta cu ușurință cariile, facilitând identificarea și tratarea lor, fără a mai fi nevoie de radiografie dentară.

De ce un cabinet stomatologic cu laser este cea mai bună alegere pentru îngrijirea dentară modernă?

Un cabinet stomatologic ce dispune de tratamente cu laserul este un cabinet stomatologic modern, care își dorește să ofere cea mai bună îngrijire orală pacienților săi, un atu important atunci când faci alegerea cabinetului stomatologic.

Folosirea unui laser într-un cabinet stomatologic îți aduce ție, ca pacient, avantaje colosale în timpul tratamentului.

  • Laserul stomatologic folosește o procedură ușoară, minim invazivă, deloc dureroasă, ba chiar unii pacienți o descriu ca fiind o experiență plăcută la medicul stomatolog.
  • Tratamentul pe care îl urmezi este planificat cu o mai mare flexibilitate.
  • Tartrul subgingival se înlătură mai delicat, eliminând astfel durerea sau sângerările.
  • În cazul ligamentelor parodontale de la nivelul cementului radicular în absența epiteliului joncțional, laserul mediază reatașarea acestora.
  • Timpul de recuperare este mult mai mic, plecând de la cabinetul stomatologic fără umflături, neputință de a vorbi etc.
  • Vizitele la medicul stomatolog se reduc, deoarece, cu ajutorul laserului, mai multe probleme dentare pot fi tratate în aceeași ședință.

Tehnologia a avansat și ne schimbă viața de zi cu zi. Medicii stomatologi aleg să folosească instrumentele de ultimă generație, incluzând laserul, pentru a avea grijă de sănătatea ta orală în cel mai bun și eficient mod posibil. La clinica Dent Perfect te poți bucura de tratamente cu laserul de ultimă generație Waterlase de la Biolase, lider mondial și inovator în domeniul laserelor dentare.