Molarul de 6 ani reprezintă unul dintre cei mai importanți dinți ai cavității orale, fiind un dinte definitiv special. El apare în spatele dinților de lapte și poate fi confundat cu un dinte temporar. Este deosebit de vulnerabil, de aceea există riscul de a se caria și de a nu fi tratat.
Prin poziția lui strategică pe arcadă, molarul de 6 ani este obligat să suporte cele mai mari presiuni, fiind singurul care are mecanisme necesare pentru a le dispersa armonios. Datorită erupției timpurii, este singurul element de stabilitate în timpul erupţiei mixte.
Părintele ar trebui să fie bine informat despre apariția molarilor în preajma vârstei de 6 ani, deoarece, odată erupt, adesea se face greșeala ca acest molar să fie confundat cu un dinte de lapte, temporar. Le reamintim părinților pe această cale că ultimul dinte de lapte erupe cel mai târziu la 2,5 ani-3 ani. În jurul vârstei de 6 ani începe deja dentiția mixtă prin eruperea primilor dinți definitivi, respectiv incisivii centrali inferiori și primii molari (molarii de 6 ani).
Molarul de 6 ani este un dinte cu risc crescut pentru apariția cariilor
Cauza prin care acest dinte devine vulnerabil la apariția cariei este durata erupției – un an din momentul în care apare de sub mucoasa gingivală, iar acest lucru favorizează depunerea de placă bacteriană pe el. Pierderea timpurie a acestui dinte favorizează migrări dentare importante care vor persista toată viața și pot deveni dificil de tratat. Mineralizarea molarului de 6 ani începe în primul an de viață, prin urmare, orice dezechilibru al calciului se răsfrânge asupra calității smalțului.
Cum se efectuează sigilarea molarului
Sigilarea șanțurilor și fosetelor este metoda principală de îngrijire a molarului de 6 ani, care reprezintă un act terapeutic non-invaziv de atenuare a reliefului ocluzal. Astfel, copiii pot fi scutiți ulterior de dureri dentare sau chiar de pierderea dintelui. Procedura este rapidă și constă în periajul dinților în prealabil, urmat de aplicarea unui material fluid care se va fotopolimeriza. Acest proces nu necesită anestezie pentru că nu se îndepărtează părți din țesuturile dentare. Sigilările trebuie să fie efectuate la scurt timp după erupția molarilor și premolarilor permanenți pentru a evita instalarea cariei. Acest procedeu anulează riscul apariției cariilor doar pe suprafețele ocluzale, adică cele cu care mestecăm, de aceea este obligatorie efectuarea corectă a igienei dentare și utilizarea mijloacelor suplimentare de igienă.
După sigilarea molarilor de 6 ani, este necesar controlul periodic la 6 luni, existând posibilitatea ca, peste câțiva ani, copilul să fie nevoit să refacă sigilarea. Materialul sigilant are culoare diferită de cea a dinților, ceea ce îl face ușor de identificat. Acest lucru vine în sprijinul părinților care pot controla în timp integritatea sigilării.